provocare Ca unul dintre cei mai mari şi mai atrăgători angajatori din Germania pentru absolvenţii de studii superioare, compania se confruntă cu multe aplicaţii pentru angajare. Pentru a susţine reputaţia companiei, era esenţial să mărească viteza procesării aplicaţiilor. Abordarea tradiţională a clientului era preselectarea aplicanţilor pe baza datelor biografice, cum ar fi note şcolare, diplome, limbi străine, stagii de practică etc. Această preselecţie nu era numai costisitoare şi netransparentă, ci s-a demonstrat şi că acest proces era ineficient, din moement ce rate de succes a aplicanţilor preselectaţi nu corespundea aşteptărilor. De aceea, era nevoie de un număr foarte mare de centre de evaluare pentru completarea posturilor vacante pentru diferitele programe trainee.
soluţie cut-e a dezvoltat un set online de teste de abilităţi astfel încât aptitudinile aplicanţilor pentru diferitele posturi vacante să poată fi testate încă de la începutul procesului de selecţie. Testele online de abilităţi pot fi completate de către aplicanţi singuri, de acasă, într-un interval scurt de timp. Testele au un format atrăgător şi validitate de aspect pentru aplicanţi în conformitate cu cerinţele poziţiilor vizate. Testele de abilităţi sunt implementate ca module SmartPlayer în platforma de recrutare existentă a clientului. Gradul de acceptare a candidaţilor faţă de evaluarea online a fost analizat şi confirmat prin mai multe studii. Validitatea predictivă a instrumentelor este analizată în mod constantl pe baza rezultatelor la centrul de evaluare şi pe baza datelor de performanţă ale aplicanţilor angajaţi.
beneficiu Prin metoda evaluării online, 60% dintre aplicanţii nepotriviţi pot fi eliminaţi prin filtrare, fără a pierde candidaţii corespunzători. Evaluarea online a îmbunătăţit imaginea clientului ca angajator datorită gestionării rapide, eficiente şi echitabile a aplicaţiilor. Mai mult decât atât, evaluarea online a redus costurile întregului proces de recrutare oferind a rată mult mai ridicată a succesului în centrele de evaluare locale, ceea ce înseamnă că sunt implicate costuri mai scăzute la centrele de evaluare pentru angajaţii finali. |